CUNOAŞTERE

Deşi proiectul european a început în anii ’50 şi deşi introducerea unei forme de cetăţenie cu drepturi şi obligaţii clar definite a fost avută în vedere încă din anii ’60, cetăţenia europeană a devenit o realitate abia odată cu Tratatul de la Maastricht din 1992. Începând din 1993, fiecare cetăţean al unui stat membru al UE a fost considerat totodată cetăţean al Uniunii, adică cetăţean al UE. Această cetăţenie este acordată direct prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi este un statut suplimentar – cetăţenia europeană nu înlocuieşte cetăţenia naţională.

Ca cetăţean al UE, orice persoană beneficiază de drepturile prevăzute în tratatele UE. Următoarele drepturi sunt menţionate explicit în textele tratatelor:

  • dreptul de liberă circulaţie şi şedere în Uniune;
  • dreptul de a vota şi de a candida la alegerile pentru Parlamentul European şi la alegerile locale din statul membru gazdă;
  • dreptul de a fi protejat de autorităţile diplomatice şi consulare ale altui stat membru UE când se află în afara UE;
  • dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi plângeri Ombudsmanului European (procedură UE de sesizare) şi de a se adresa instituţiilor UE (inclusiv Parlamentului European, Comisiei Europene şi Consiliului European), precum şi organismelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile oficiale recunoscute de tratat şi dreptul de a primi o reacţie în aceeaşi limbă.

Alte exemple de drepturi de care beneficiază cetăţenii UE:

  • dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei Europene;
  • dreptul la egalitate de acces la Serviciul Civil al UE.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, a existat un nou mecanism, Iniţiativa cetăţenească europeană (ICE), care permite cetăţenilor UE să solicite Comisiei să legifereze într-unul dintre domeniile sale de competenţă după ce au fost adunate suficiente semnături de la un număr de state membre şi au fost îndeplinite o serie de condiţii suplimentare.

Mergi la studii de caz

ÎNŢELEGERE

Drepturile de care beneficiază fiecare cetăţean al UE sunt enumerate în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (articolele 20-24 din TFUE); totodată, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009, acestea au dobândit statut constituţional în conformitate cu articolul 9 din tratat.

Un sondaj Eurobarometru Flash publicat în februarie 2013 a arătat că cetăţenii UE au sunt tot mai conştienţi şi familiarizaţi cu conceptul de cetăţenie a UE şi drepturile aferente acesteia: 81% din respondenţi au spus că sunt familiarizaţi cu termenul, deşi mai puţin de 50% ştiau ce înseamnă (în ambele cazuri s-a observat o creştere faţă de sondajul din 2007). Cu toate acestea, o altă publicaţie Eurobarometru de la sfârşitul aceluiaşi an a arătat că sentimentul de cetăţenie europeană a devenit oarecum mai slab decât în ​​sondajele anterioare – doar 59% din respondenţi s-au considerat cetăţeni ai Uniunii Europene şi doar 20% s-au considerat „cu siguranţă” cetăţeni ai UE

În septembrie 2015, o consultare publică privind cetăţenia UE a fost lansată de către Comisia Europeană. Consultarea este un sondaj on-line la nivelul UE conceput ca o şansă pentru cetăţenii UE să-şi exprime punctele de vedere şi opiniile despre modul în care percep protecţia drepturilor lor în UE, precum şi percepţiile lor faţă de deficienţele şi/sau limitările existente. Acesta este deschis tuturor şi disponibil on-line în toate limbile oficiale ale Uniunii. Consultarea va fi accesibilă până în data de 7 decembrie 2015; rezultatele sunt de aşteptat în primăvara anului 2016.

Dreptul de liberă circulaţie şi şedere

După cum se menţionează la articolul 21 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fiecare cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie şi şedere în orice alt stat membru, în anumite condiţii. O directivă a Comisiei din 2004 defineşte în detaliu normele specifice aplicate, care includ dreptul de circulaţie pentru a căuta un loc de muncă, a studia, a lucra şi dreptul de şedere permanentă după cinci ani de reşedinţă în alt stat membru

Conform celor mai recente date disponibile de la Comisia Europeană, există mai mult de 14 milioane de cetăţeni ai UE cu reşedinţă stabilă în alt stat membru. De la înfiinţarea cetăţeniei UE au existat restricţii temporare în acest sens pentru cetăţenii noilor state membre, în unele cazuri – de exemplu, în prezent (din 2015) există restricţii aplicabile cetăţenilor croaţi din UE.

Dreptul de a vota şi de a candida (drepturi electorale)

Dacă sunteţi cetăţean al UE care locuieşte în altă ţară a UE, aveţi dreptul de a candida şi de a vota la alegerile locale şi cele pentru Parlamentul European desfăşurate în acea ţară, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii ţării respective. Cu toate acestea, pot exista restricţii privind votul la alegerile naţionale din acel stat membru şi la referendumuri; în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, aveţi drept de vot într-o singură ţară. Aceste drepturi sunt reglementate printr-o Directivă UE din 1993.

Alegerile europene din 2014 s-au caracterizat printr-un efort concret pentru a spori participarea publicului în dezbaterea politică europeană. Cu toate acestea, prezenţa generală la vot a avut o valoare redusă, de 42,6%.

Dreptul la protecţie diplomatică şi consulară

Conform tratatelor, cetăţenii unui stat membru pot avea acces la serviciile diplomatice şi consulare ale unui alt stat membru atunci când ţara lor de origine nu are ambasadă sau o instituţie similară în ţara respectivă, atunci când reprezentarea din partea unui consul onorific este inaccesibilă, şi cu condiţia de a prezenta un act de identitate.

Informaţii suplimentare se pot găsi pe websiteul Protecţia consulară a cetăţenilor Uniunii Europene în străinătate.

Dreptul de a adresa petiţii instituţiilor europene şi dreptul de a adresa plângeri Ombudsmanului

Articolul 24 din TFUE acordă cetăţenilor dreptul de a adresa direct petiţii Parlamentului European şi plângeri Ombudsmanului European.

Dreptul de petiţionare, în conformitate cu articolul 227 din TFUE şi articolul 44 din Carta drepturilor fundamentale, este aplicabil atunci când problema are legătură cu unul dintre domeniile de activitate a UE şi afectează în mod direct petiţionarii. Această ultimă cerinţă are un înţeles foarte larg. Parlamentul European primeşte, în medie, 3 petiţii în fiecare zi. Atât numărul absolut de petiţii depuse, cât şi proporţia celor considerate admisibile au crescut în ultimul deceniu. Între 2009-2012, petiţiile având ca obiect drepturile fundamentale au constituit majoritatea relativă a petiţiilor depuse. Un exemplu de petiţie adresată Parlamentului European, care şi în 2015 a rămas nesoluţionată, este cea cu privire la locuitorii din Valea Susa, susţinută de autorităţile locale, care au depus o petiţie pentru a-şi exprima temerile faţă de impactul asupra mediului şi sănătăţii publice pe care l-ar putea avea construirea liniei de cale ferată de mare viteză Lyon-Torino.

Cetăţenii UE pot depune plângeri la Ombudsmanul European în cazurile de administrare defectuoasă, cum ar fi neregulile administrative, incorectitudinea sau discriminarea; abuzul în serviciu; lipsa sau neacordarea de informaţii sau întârzierea nejustificată. Plângerea poate fi trimisă în format electronic, prin poştă sau prin e-mail; aceasta poate fi adresată fie direct Ombudsmanului, fie prin intermediul unui membru al Parlamentului European.

Ombudsmanul European are competenţa de a aprecia dacă un caz de administrare defectuoasă necesită cercetări şi clarificări suplimentare şi poate să sesizeze instituţia în cauză asupra problemei respective, să caute o soluţie şi să formuleze recomandări către această instituţie, după caz.

Dreptul de a contacta şi a primi o reacţie din partea oricărei instituţii a UE

Prin intermediul reţelei Europe Direct, fiecare cetăţean al UE poate adresa întrebări instituţiilor UE către şi cu privire la acestea în diverse moduri: prin telefon în toate limbile Uniunii, e-mail, chat, precum şi prin reţeaua de centre de informare, centre de documentare şi vorbitori din fiecare stat membru al UE.

Dreptul de acces la documentele Parlamentului, Comisiei şi Consiliului

În conformitate cu articolul 15 din TFUE, cetăţenii şi rezidenţii din ţările UE au drept de acces la documentele celor trei instituţii principale ale Uniunii Europene. Prin registru se înţelege o bază de date de documente şi informaţii privind activităţile unei instituţii; acesta cuprinde informaţii cum ar fi ordinea de zi şi procesele-verbale de şedinţă, proiecte de documente şi altele asemenea.

Acest drept permite cetăţenilor UE să aibă acces la o serie de documente emise de Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliu, prin intermediul registrelor respective. Există limitări privind tipurile de documente care sunt accesibile. Un exemplu de limitări ale accesului la registre este reprezentat de actualele restricţii asupra accesului la proiectele de documente legate de Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (Transatlantic Trade and Investment Partnership – TTIP). Procesul de negociere a implicat o mare lipsă de transparenţă şi a fost puternic criticat de multe organizaţii, iniţiative şi grupuri de interes din Europa. Comisia Europeană s-a angajat să asigure o transparenţă mai mare a negocierilor în 2014. Textele de negociere au fost publicate parţial de către Comisia Europeană, dar asta a diminuat doar puţin critica faţă de faptul că TTIP este un tratat negociat în spatele uşilor închise. Unele plângeri au fost abordate şi de Ombudsmanul European.

Iniţiativa cetăţenească europeană

Fiecare cetăţean are, în conformitate cu articolul 24 din TFUE, dreptul de a lansa o iniţiativă cetăţenească europeană. Aceasta este o procedură care permite persoanelor să adreseze Comisiei Europene o cerere (sau propunere) pentru ca aceasta să legifereze într-unul din domeniile sale de activitate. Sunt enumerate diverse condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca iniţiativa să fie admisibilă: trebuie format un comitet din cel puţin 7 cetăţeni din 7 state membre ale UE şi, în termen de 1 an, aceştia trebuie să adune 1 milion de semnături, cu reprezentare din cel puţin 7 state membre ale UE diferite şi un număr minim de solicitanţi din fiecare dintre aceste state.

Începând din 2015, trei ICE au îndeplinit criteriile şi au primit un răspuns oficial de la Comisia Europeană: apa şi salubritatea ca un drept al omului; dreptul la viaţă al embrionilor; şi, respectiv, eliminarea vivisecţiei şi a experimentelor pe animale. Toate trei au fost înregistrate în perioada mai–iunie 2012. Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a legiferat cu privire la niciuna dintre ele. Printre iniţiativele care nu au reuşit să îndeplinească criteriile se numără Iniţiativa europeană pentru pluralismul mediatic şi Lăsaţi-mă să votez privind drepturile electorale.

ICE privind apa ca un bun public a strâns aproape 2 milioane de semnături şi a beneficiat de o largă acoperire mass-media atât anterior, cât şi în timpul alegerilor pentru Parlamentul European din 2014, dar şi ulterior. Pe de o parte, această iniţiativă a beneficiat de sprijinul Comitetului Economic şi Social, organism consultativ care reprezintă grupurile de interese economice şi sociale din UE; pe de altă parte, 4 din 5 candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene s-au angajat, în declaraţiile făcute în campania electorală din 2014, să pună în aplicare principiul iniţiativei. În cele din urmă, în septembrie 2015, iniţiativa a primit sprijin oficial din partea Parlamentului European, care a susţinut iniţiativa printr-un vot în plen şi a solicitat Comisiei Europene, printre altele, „să ia în serios preocupările şi avertismentele exprimate de cetăţeni în petiţii şi să adopte măsuri cu privire la aceasta”.

Criticile la adresa Iniţiativei cetăţeneşti europene se leagă de competenţa Comisiei Europene de a decide dacă o iniţiativă este acceptată sau nu şi de faptul că, începând din 2015, nicio iniţiativă cetăţenească europeană nu a fost adoptată oficial ca legislaţie, deşi situaţia actuală a iniţiativei privind apa ca bun public arată impactul legislativ crescând pe care un astfel de drept îl poate avea la nivel european.

La 28 octombrie 2015, Parlamentul European a aprobat cu o largă majoritate raportul europarlamentarului György Schöpflin cu privire la ICE. Raportul recunoaşte că „indiferent de criteriul de reuşită ales, (ICE) nu şi-a îndeplinit până acum obiectivele” întrucât „nici măcar una dintre iniţiative nu a avut, deocamdată, rezultate legislative”.

ICE rămâne totuşi primul instrument pentru democraţia participativă transnaţională, care permite cetăţenilor un contact direct cu instituţiile UE.

Material educaţional

Material educaţional

Studii de caz