Context
Directivele UE reprezintă o modalitate prin care UE legiferează. Este necesar ca orice directivă UE să fie transpusă în legislaţia naţională de către fiecare stat membru într-un anumit interval de timp. Atunci când se realizează acest lucru, se poate considera că directiva UE este adoptată.

Atunci când o instanţă naţională are întrebări referitoare la sensul Directivei sau măsura în care este aplicabilă, aceasta poate trimite cauza Curţii Europene de Justiţie, în vederea emiterii unui aviz.

În acest caz, a fost vorba despre Directiva din aprilie 2004 „privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate” (2004/83/CE) – cunoscută şi ca „Directiva privind standardele minime”, care stabileşte criteriile minime care trebuie să fie prevăzute de ţările UE pentru recunoaşterea statului de refugiat.

Directiva privind standardele minime stabileşte motivele pentru care o persoană poate solicita acordarea statutului de refugiat, precum persecuţia pe bază de rasă, religie şi naţionalitate, efectivă sau percepută. Aceasta include, de asemenea, motivele de persecuţie bazate pe „apartenenţa la un anumit grup social”, care nu are o definiţie strictă.

Cauza
Cauza privea acordarea statului de refugiat pentru trei persoane homosexuale din Sierra Leone, Uganda şi Senegal, care locuiau în Ţările de Jos. În Sierra Leone, Uganda şi Senegal, existau legi penale împotriva homosexualităţii, care prevedeau pedeapsa cu detențiunea pe viaţă, pedeapsa cu moartea şi, respectiv, o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani.

Toate cele trei persoane au solicitat autorităţilor olandeze acordarea statutului de refugiat, dar cererile acestora au fost respinse, guvernul şi solicitanţii de azil punând în discuţie problema dacă incriminarea homosexualităţii era reglementată ca motiv pentru solicitarea statutului de refugiat în temeiul dreptului olandez, prin care a fost pusă în aplicare Directiva privind standardele minime.

  1. Aceştia au formulat o acțiune în justiție, iar Consiliul de Stat din Ţările de Jos (cea mai înaltă instanţă pentru contestarea deciziilor publice în Ţările de Jos) a trimis cauza Curţii Europene de Justiţie, cu scopul clarificării următoarelor aspecte:Se poate considera sau nu că resortisanţii ţărilor terţe, care sunt persoane homosexuale, aparţin unui „anumit grup social”?
  2. În cazul unui răspuns afirmativ, ar trebui să se aştepte din partea acestor persoane să îşi ascundă orientarea sexuală sau să se abţină de la exprimarea sexualităţii lor în mod public, pentru a evita persecuţia?
  3. Incriminarea unui act constituie sau nu o persecuţie în temeiul directivei?

Decizia
Pentru a se pronunța asupra directivei, Curtea Europeană de Justiţie a analizat atât dreptul internaţional şi naţional, cât şi legislaţia Uniunii Europene, În special Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor, dreptul internaţional al drepturilor omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi legislaţia naţională a Ţărilor de Jos şi a altor state membre.

În noiembrie 2013, Curtea a hotărât că, în temeiul Directivei privind standardele minime, orientarea sexuală poate constitui un motiv pentru solicitarea acordării statului de refugiat în UE. Aceasta a declarat că, pentru a fi considerate ca aparţinând unui „anumit grup social”, persoanele trebuie să îndeplinească două condiţii:

  • să împărtăşească anumite caracteristici înnăscute, adică o istorie comună ce nu poate fi modificată, şi
  • să aibă o identitate proprie în ţara de origine în cauză.

Curtea a recunoscut că orientarea sexuală a unei persoane este un aspect extrem de important pentru identitatea sa şi că, în ţările în care legile penale condamnă şi pedepsesc homosexualitatea, persoanele care se identifică sau sunt identificate ca fiind homosexuale trebuie să fie considerate ca aparţinând unui anumit grup social.

Judecătorii au declarat, de asemenea, că orientarea sexuală reprezintă un aspect atât de important pentru identitatea unei persoane încât nu i se poate cere să o ascundă sau să aibă un comportament discret, pentru a evita persecuţia.

Evaluare
Această decizie a Curţii Europene de Justiţie a impus statelor membre ale UE să îşi modifice normele referitoare la persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de azil, în temeiul Directivei privind standardele minime, permiţându-le persoanelor să beneficieze de azil în temeiul orientării lor sexuale şi în cazurile în care se aplică o legislaţie penală care limitează posibilitatea acestora de a-şi exprima identitatea sexuală.

Este important de menţionat şi faptul că această decizie a eliminat orice posibilitate ca unei persoane să i se respingă cererea de azil pe motiv că ar putea să îşi ascundă identitatea sexuală pentru a evita persecuţia, practică folosită adesea într-o serie de state membre ale UE.

Mergi la studii de caz (in engleza).