În Europa trăiesc peste 10 milioane de romi, ceea ce înseamnă că romii constituie cel mai mare grup minoritar din Europa. În secolele care au urmat migraţiei romilor din India de Nord în Europa, cultura acestora a fost suprimată în ţările în care trăiau, iar în timpul regimului nazist, cât şi în timpul regimului comunist din Europa de Est, mulţi romi au suferit maltratări fizice şi au fost ucişi.

Persoanele de etnie romă sunt cetăţeni europeni. În pofida protecţiei formale a drepturilor, prin intermediul normelor de protejare a minorităţilor şi împotriva discriminării, în prezent, în Europa romii sunt în continuare victimele unor niveluri extrem de ridicate de violenţă fizică, excluziune socială, discriminare şi sărăcie. Adesea, romii nu sunt consideraţi ca făcând parte din majoritatea populaţiei şi sunt frecvent folosiţi ca ţapi ispăşitori în vremuri de crize politice sau economice şi învinuiţi de populaţia locală pentru ocuparea locurilor de muncă şi săvârşirea de infracţiuni. În pofida existenţei unui plan al UE şi a mijloacelor financiare pentru sporirea gradului de integrare a romilor, guvernele naţionale contribuie adesea la crearea unui climat împotriva romilor, prin măsurile lor politice.

De exemplu, în unele ţări, elevii romi sunt obligaţi să meargă la şcoli segregate pentru copii cu handicapuri mentale şi fizice. În alte cazuri, accesul la educaţie este limitat pentru copiii romi care trăiesc în tabere izolate, aflate la distanţă mare de cea mai apropiată şcoală. Parţial din cauza acestui lucru, rata elevilor romi care abandonează studiile înainte să împlinească 16 ani este foarte mare (a se vedea graficul 1). Nivelul scăzut de educaţie sau lipsa educaţiei reprezintă, de asemenea, unul din motivele care contribuie la o rată foarte ridicată a şomajului în rândul romilor.

De asemenea, romii se confruntă cu obstacole considerabile în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor lor fundamentale, precum izolarea geografică, lipsa asigurării de sănătate, precum şi bariere lingvistice şi de comunicare. Acest lucru determină diferenţe majore în privinţa sănătăţii, romii având o stare de sănătate precară în comparaţie cu majoritatea populaţiilor.

În afară de aceste inegalităţi privind accesul la servicii de bază, există multe cazuri în care guvernele naţionale întreprind măsuri împotriva romilor, care le influenţează drepturile. De exemplu, guvernul francez a deportat peste 11 000 de persoane înapoi în ţara lor de origine începând din 2012. În multe cazuri, romii sunt trimişi înapoi în Romania şi Bulgaria, ambele fiind state membre ale Uniunii Europene şi ai căror cetăţeni au dreptul la libertatea de circulaţie în cadrul UE.

Motivele pentru lipsa protecţiei drepturilor fundamentale ale romilor variază de la obstacole care împiedică exercitarea acestor drepturi până la încălcări evidente ale drepturilor. În unele cazuri, dreptul naţional nu este în conformitate cu dreptul european, dar aceste cazuri sunt identificate numai atunci când o persoană de etnie romă introduce o cauză la nivel european. Acest lucru necesită însă cunoaşterea drepturilor sale, precum şi timp şi resurse financiare. În alte cazuri, este dificil ca judecătorii să identifice cazurile în care o încălcare are legătură cu etnia unei persoane rome, din cauza probelor insuficiente.

Mergi la studii de caz

Înţelegere

La nivelul UE, există o serie de instrumente juridice pentru protejarea drepturilor romilor.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice orice formă de discriminare bazată pe motive precum rasa, culoarea, originea etnică sau socială, orientarea sexuală (articolul 21). Articolele privind libertatea şi solidaritatea includ dreptul la educaţie (articolul 14), precum şi accesul la asistenţă medicală şi îngrijiri medicale (articolul 35). Carta impune, de asemenea, obligaţia de a asigura „o viaţă demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente” (articolul 34).

În plus, există o directivă care vizează în mod special discriminarea bazată pe originea etnică. Această directivă este obligatorie din punct de vedere juridic pentru toate statele membre ale UE şi le impune adoptarea unei legi naţionale care să includă dispoziţiile acesteia. Directiva 2000/43/CE  protejează persoanele de etnie romă împotriva discriminării bazate pe apartenenţa la un grup etnic în domeniul ocupării forţei de muncă, protecţiei şi securităţii sociale, prestaţiilor sociale, educaţiei şi accesului la furnizarea de bunuri şi servicii. Directiva impune instituirea de către statele membre a unor organisme pentru promovarea egalităţii de tratament, care să poată prelucra plângeri individuale privind discriminarea pe baza motivelor stabilite în directivă.

În plus, niciun drept nu există separat, ci trebuie mai degrabă să fie analizat în legătură cu alte drepturi şi norme. De exemplu, persoanele de etnie romă, la fel ca şi alţi cetăţeni UE, au dreptul la liberă circulaţie (Directiva 2004/38) şi dreptul de şedere în orice stat membru al UE fără nicio condiţie, pe o perioadă de cel mult trei luni.  După această perioadă, acestea trebuie să dovedească faptul că au un loc de muncă sau suficiente resurse pentru a se întreţine (articolele 6 şi 7). Dacă nu pot face această dovadă, ele pot fi considerate „o sarcină excesivă pentru sistemul de asistenţă socială” (articolul 14).  Acest lucru poate implica pierderea dreptului de şedere, precum şi a dreptului la orice prestaţii sociale. Totuşi, de cele mai multe ori, acest lucru afectează persoanele cele mai sărace din societate.

În temeiul Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, statele sunt obligate, de asemenea, să adopte politici specifice pentru protecţia explicită a minorităţilor şi crearea condiţiilor pentru a permite dezvoltarea culturii acestora. Acesta este primul document obligatoriu din punct de vedere juridic dedicat protecţiei drepturilor minorităţilor. În afară de drepturile individuale, există drepturi care recunosc şi protejează în mod explicit comunităţi specifice. Acestea sunt comunităţi care cuprind un număr mai mic de persoane decât restul populaţiei unui anumit stat, care sunt cetăţeni ai statului în cauză şi care au caracteristici etnice, lingvistice sau culturale diferite de cele ale respectivei populaţii (definiţia ONU).  Cu toate acestea, deşi protecţia drepturilor minorităţilor a devenit un criteriu de aderare pentru ţări precum România şi Bulgaria, unele state europene nu au semnat sau ratificat încă recomandarea Consiliului Europei, inclusiv Franţa, Grecia şi Luxemburg. În alte ţări, a existat o punere în aplicare pro forma; totuşi, deseori drepturile de facto nu sunt suficient protejate de instituţiile responsabile cu executarea acestora.

Material educaţional

Material educaţional

CITIZENS MANIFESTO

În cadrul unui proiect de trei ani cu abordare ascendentă, care a implicat mii de oameni din întreaga Europă, European Alternatives a adunat propuneri de politici din partea cetăţenilor.

Iată câteva propuneri privind drepturile romilor:

– oprirea evacuărilor forţate ale persoanelor de etnie romă din ţările UE

– nedesfiinţarea taberelor romilor fără a oferi o cazare adecvată în schimb

– iniţierea unor programe şi proiecte pentru incluziunea romilor

– recunoaşterea romilor ca parte integrantă a societăţii/societăţilor europene

– asigurarea unei educaţii de calitate pentru copiii de etnie romă

Studii de caz

Sterilizarea şi femeile de etnie romă

Sterilizarea şi femeile de etnie romă