Informare

Migraţia este un domeniu în care UE împarte clar persoanele în două categorii: cele care deţin un paşaport UE (un paşaport al unuia dintre statele membre ale UE) şi cele care nu deţin un astfel de paşaport.

În temeiul tratatelor UE, persoanele care deţin un paşaport UE au dreptul la liberă circulaţie şi şedere în orice altă ţară UE, în anumite condiţii, dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile europene şi la alegerile locale, chiar şi atunci când acestea locuiesc în altă ţară decât ţara lor de origine, dreptul la protecţie din partea ambasadelor altor ţări UE, atunci când acestea se află în afara teritoriului UE, şi dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European şi de a depune o plângere la Ombudsmanul European.

Drepturile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se aplică numai atunci când acţionează UE sau când un stat membru pune în aplicare normele UE. Totuşi, atunci când aceste drepturi se aplică, toate persoanele care locuiesc în UE beneficiază de ele. Acest lucru înseamnă că, indiferent dacă o persoană deţine sau nu un paşaport UE, instituţiile UE, inclusiv cele trei instituţii principale, Comisia, Parlamentul şi Consiliul, dar şi altele, precum Frontex (agenţia însărcinată cu securitatea frontierelor), Biroul European de Sprijin pentru Azil (responsabil pentru coordonarea politicii europene comune în materie de azil) şi Europol (Oficiul European de Poliţie – responsabil pentru coordonarea acţiunilor poliţiei), trebuie să respecte Carta drepturilor fundamentale.

Libertatea de circulaţie este, probabil, cel mai cunoscut drept în UE. În temeiul tratatelor UE, această libertate le oferă tuturor posibilitatea de a deţine un paşaport UE şi dreptul de a se muta din ţara de origine în altă ţară UE, pentru o perioadă maximă de trei luni, şi de a rămâne acolo pe o perioadă nelimitată, dacă desfăşoară o activitate salariată sau independentă, dacă sunt studenţi sau se pot întreţine singuri financiar, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii respectivei ţări. Această libertate include, de asemenea, dreptul de a-ţi aduce membrii familiei în noua ţară, inclusiv membrii familiei care nu deţin un paşaport UE (pentru studenţi, acest drept este limitat). De asemenea, înseamnă că poţi solicita asistenţă socială în cazul în care devii şomer în ţara respectivă, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acesteia. Dreptul la asistenţă socială este limitat de cerinţa potrivit căreia nu trebuie să devii o sarcină excesivă pentru sistemul de asistenţă socială. Spaţiul Schengen  a extins libertatea de circulaţie pentru a include posibilitatea de a călători între unele state membre ale UE fără să fie necesară prezentarea documentelor de călătorie.

În afară de libertatea de circulaţie, cea mai extinsă cooperare la nivelul UE în materie de migraţie este cea din domeniul azilului. Începând cu 1999, Sistemul European Comun de Azil are la bază în principal:

  • Regulamentele Dublin , care afirmă că persoanele care solicită azil trebuie să depună cererea în primul stat UE în care intră şi includ un sistem european comun de identificare a amprentelor solicitanţilor de azil,
  • Directiva privind standardele minime, care stabileşte condiţiile minime comune care trebuie îndeplinite pentru ca statele membre ale UE să le acorde protecţie refugiaţilor,
  • Directiva privind condiţiile de primire, care include norme privind cazurile în care este posibilă plasarea în detenţie a solicitanţilor de azil, dreptul la asistenţă juridică pentru contestarea detenţiei, precum şi norme referitoare la accesul solicitanţilor de azil la hrană, îngrijiri medicale, cazare şi un loc de muncă, precum şi la asistenţă medicală şi psihologică,
  • Directiva privind protecţia temporară, care este menită să ofere protecţie imediată şi temporară în situaţii de urgenţă umanitară. UE nu a folosit niciodată acest mecanism.

Acest sistem a fost criticat. Regulamentele Dublin au fost criticate pentru cauzarea unor întârzieri în evaluarea cererilor de azil, folosirea excesivă a detenţiei în scopul returnării solicitanţilor de azil şi crearea unei presiuni tot mai mari în statele de la graniţele UE. Încă mai există diferenţe majore între ţările UE în ceea ce priveşte rata de acceptare, în ciuda Directivei privind standardele minime, şi în multe state membre ale UE solicitanţilor de azil nu li se oferă un nivel de trai acceptabil şi o cazare adecvată. Sistemul a fost criticat în special pentru că se axează mai degrabă pe prevenirea intrării ilegale în UE şi nu pe facilitarea soluţionării cererilor de azil, având în vedere că, în 2014, 3 500 de oameni s-au înecat în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană.

Migranţii fără acte fac, de asemenea, obiectul coordonării la nivelul UE. În temeiul Directivei privind returnarea, persoanelor care intră în UE fără documente corespunzătoare şi nu îndeplinesc condiţiile pentru acordarea azilului, le este interzisă reintrarea în UE pentru o perioadă de 5 ani – chiar dacă situaţia lor se schimbă – şi permite plasarea în detenţie a migranţilor fără acte pentru o perioadă de maxim 18 luni, fără să fi fost săvârşită nicio infracţiune. De asemenea, UE a încheiat o serie de acorduri de readmisie cu state aflate la graniţele UE, pentru a facilita returnarea rapidă a migranţilor fără acte şi a solicitanţilor de azil cărora li s-a respins cererea, atunci când aceştia au folosit un stat care nu este membru al UE ca ţară de tranzit.

Mergi la studii de caz

Înţelege

Libera circulaţie a persoanelor este un principiu fundamental al UE, stabilit în temeiul articolului 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.  Articolele 15 şi 45 din Carta drepturilor fundamentale includ, de asemenea, dreptul cetăţenilor UE de a lucra în alt stat membru al UE în condiţii echivalente acelora de care beneficiază resortisanţii statului membru în cauză. Articolul 18 din Cartă include dreptul de azil, în conformitate cu Convenţia privind refugiaţii.

Libertatea de circulaţie

Astfel cum s-a menţionat anterior, libertatea de circulaţie este un drept al cetăţenilor UE care îndeplinesc condiţii specifice, inclusiv căutarea unui loc de muncă, ocuparea unui loc de muncă, efectuarea unor studii şi, atunci când persoana în cauză îşi permite, asigurarea traiului din resurse proprii.

Atunci când, în temeiul uneia din aceste condiţii, te muţi în altă ţară pentru a locui, sunt activate o serie de alte drepturi şi acestea se aplică în continuare la întoarcerea în ţara de origine. Acestea includ dreptul de a primi un membru al familiei care nu deţine un paşaport UE să locuiască împreună cu tine şi dreptul acestuia de a trăi şi de a lucra în aceleaşi condiţii ca şi titularii de paşapoarte UE, inclusiv dreptul de şedere permanentă după 5 ani şi, în anumite condiţii, dreptul a rămâne în continuare în ţara respectivă în cazul în care situaţia familială ţi se schimbă, de exemplu în urma unui divorţ.

Cu toate acestea, statele membre şi-au păstrat dreptul de a stabili propriile politici în materie de migraţie pentru cetăţenii statelor care nu sunt membre ale UE, în cazul cărora nu se aplică drepturile UE aferente libertăţii de circulaţie. Aceasta înseamnă că fiecare ţară îşi poate stabili propriile criterii care trebuie îndeplinite de persoanele care nu sunt titulare de paşapoarte UE pentru a obţine o viză de muncă în respectiva ţară şi poate stabili normele care le permit propriilor cetăţeni să aducă în ţară un membru al familiei care nu deţine un paşaport UE. Cu titlu de exemplu, unui cetăţean danez i se permite să îşi aducă soţul/soţia care nu este cetăţean al UE pentru a locui în Danemarca numai dacă dispune de mijloacele financiare pentru întreţinerea acestuia/acesteia şi Danemarca este ţara în care ambii soţi consideraţi împreună au cele mai strânse legături.  Acest prag înalt a determinat mutarea în Suedia a unor cetăţeni danezi ai căror soţi/ale căror soţii nu sunt cetăţeni UE, pentru a putea să beneficieze de normele din UE şi din Suedia în materie de migraţie, care sunt mai puţin stricte.

Sistemul European Comun de Azil

Cele mai vizibile componente ale Sistemului European Comun de Azil sunt adesea Regulamentele Dublin, care prevăd norme în ceea ce priveşte locurile în care un solicitant de azil poate depune o cerere pentru a obţine statutul de refugiat în UE şi acţiunile întreprinse de statele membre ale UE pentru controlarea frontierelor UE.

Norma de bază prevăzută de Regulamentele Dublin prevede că ţara prin care un solicitant de azil intră în UE ar trebui să fie responsabilă pentru prelucrarea cererii de azil a acestuia. Acest sistem a fost criticat pentru încurajarea plasării excesive în detenţie a solicitanţilor de azil, în vederea deportării lor înapoi în ţara prin care aceştia au intrat pe teritoriul UE, separarea familiilor şi presiunea exercitată asupra statelor membre din sudul Europei. Au fost şi cazuri în care solicitanţii de azil şi-au ars vârful degetelor pentru a putea solicita azil în alt stat UE decât cel în care au intrat, având în vedere obligaţia prelevării amprentelor pentru identificarea primei ţări de intrare.

Frontex este agenţia UE responsabilă pentru coordonarea controlului frontierelor UE. Din 2013, a crescut considerabil numărul solicitanţilor de azil care încearcă să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în UE, în 2014 înregistrându-se 3 419 de decese în rândul persoanelor  care au încercat să  intre în UE pe această rută. UE a adoptat o serie de măsuri coordonate pentru a salva şi – din ce în ce mai mult – pentru a împiedica persoanele care încearcă traversarea. Această coordonare a constat în organizarea unor operaţiuni de căutare şi salvare în zona Mării Mediterane, asociate cu un plan pentru anul 2015 de folosire a forţei împotriva persoanelor care organizează transportul pe mare al solicitanţilor de azil şi al migranţilor.   Mai multe state membre ale UE au început recent să construiască sau să consolideze zidurile şi gardurile, pretinzând că doresc să împiedice migraţia ilegală. Acest lucru are însă ca efect şi împiedicarea solicitanţilor de azil să intre în UE, inclusiv în Bulgaria, Ungaria şi Regatul Unit.

Directiva privind standardele minime

Directiva privind standardele minime impune statelor membre ale UE să acorde statutul de refugiat persoanelor care sunt supuse unor suferinţe în anumite condiţii specificate, echivalente unor încălcări grave ale drepturilor omului, pe baza unei caracteristici specifice sau percepute, ori pe baza opiniei lor.  De asemenea, impune statelor membre să acorde o formă de protecţie şi să nu returneze solicitanţii de azil, atunci când există un risc real ca aceştia să sufere vătămări grave, precum tortura, pedeapsa cu moartea sau le este ameninţată viaţa. Aceasta prevede o serie de drepturi pentru persoanele care solicită azil.

Totuşi, admiterea cererilor de azil rămâne în continuare extrem de variabilă la nivelul UE. În 2014, ratele de aprobare a cererilor de azil variau astfel: Bulgaria a aprobat 94% din totalul de cereri, Suedia 77%, Regatul Unit 39%, Croaţia 11% şi Ungaria doar 9% din totalul de cereri. Originea solicitanţilor de azil a afectat, de asemenea, în mod diferit ratele de aprobare la nivelul UE în 2014: Cipru, Germania, Suedia, Polonia, Bulgaria şi Republica Cehă au aprobat 100% din totalul de sirieni care au solicitat azil, în vreme ce Ungaria a aprobat doar 65%, Italia 64% şi Grecia 60%. În acelaşi timp, Italia a aprobat 94% din totalul de cereri de azil introduse de cetăţeni afgani, în vreme ce Bulgaria şi România au aprobat doar 19%. În alte cazuri, există variaţii extreme. De exemplu, majoritatea statelor membre ale UE aprobă majoritatea cererilor de azil eritreene, în vreme ce Franţa acceptă doar 15% din eritreenii care solicită azil.

Condiţiile de primire

Directiva privind condiţiile de primire impune ca solicitanţilor de azil să li se ofere sprijin material în perioada soluţionării cererilor de azil, inclusiv cazare, hrană, îngrijiri medicale şi educaţie. Cu toate acestea, condiţiile pot fi foarte precare pentru cei care solicită azil. În Italia de exemplu, primele centre de cazare sunt adesea supraaglomerate şi se află în zone izolate, în vreme ce cazarea oferită solicitanţilor de azil a fost criticată in Germania în perioada 2014-2015.

Centrele de detenţie

Centrele de detenţie sunt folosite tot mai des pentru solicitanţii de azil, ceea ce limitează drepturile acestora prevăzute în Directiva privind condiţiile de primire. Condiţiile din aceste centre de detenţie au fost de asemenea, adesea, extrem de criticate. În Regatul Unit, de exemplu, centrul de detenţie Yarl’s Wood a făcut permanent obiectul unor critici oficiale pentru condiţiile sale precare şi detenţia excesivă a solicitanţilor de azil.

Accesul la centrele de detenţie este limitat în multe ţări UE, fiind o sursă de îngrijorare în ceea ce priveşte lipsa supravegherii din partea mass-mediei şi a societăţii civile.

Migranţii fără acte şi solicitanţii de azil ale căror cereri sunt respinse

Persoanele care intră în UE fără o viză validă sau rămân în UE după expirarea unei vize valide şi nu au solicitat azil sau nu sunt eligibile pentru azil au dreptul la protecţia drepturilor lor fundamentale şi acţiunile UE în ceea ce priveşte migranţii fără acte trebuie să respecte Carta drepturilor fundamentale.

Cu toate acestea, un raport din 2013,  întocmit de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale, a constatat că Directiva privind returnarea nu include orientări detaliate pentru garantarea drepturilor persoanelor care nu sunt returnate, având ca rezultat clasificări ale şederii care implică variaţii mari în ceea ce priveşte accesul la drepturile fundamentale. De asemenea, raportul a identificat o serie de decalaje între statele membre ale UE în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale ale migranţilor fără acte, măsurile de punere în aplicare adoptate de state având un efect negativ asupra drepturilor migranţilor fără acte, încălcarea drepturilor lucrătorilor şi situaţii de cazare nesigură şi precară.  În plus, a identificat abordări foarte diferite în ceea ce priveşte serviciile de asistenţă medicală şi educaţia la nivelul statelor membre, unele din ele limitând acordarea de îngrijiri medicale la situaţiile de urgenţă, iar altele oferind servicii medicale complete, precum şi grade variate de acces al copiilor la educaţie, atât în drept, cât şi în practică.

Cu toate acestea, acţiunile coordonate ale UE privind migraţia ilegală şi returnarea se axează în principal pe acţiunile împotriva persoanelor care ajută migranţii fără acte să treacă frontierele, sancţionarea celor care angajează persoane fără o viză validă şi pe coordonarea în domeniul controlului la frontiere.

Material educaţional

Material educaţional

CITIZENS MANIFESTO

În 2013, organizaţia European Alternatives a reunit preocupările şi propunerile exprimate de oameni din întreaga Europă într-o serie de propuneri de politici.

În domeniul migraţiei, recomandăm ca UE să adopte următoarele măsuri:

– să ofere drepturi egale cetăţenilor UE şi resortisanţilor ţărilor terţe care locuiesc în UE, inclusiv dreptul la liberă circulaţie şi drepturi politice

– să evite incriminarea migranţilor ilegali în cadrul politicilor, în practică şi prin intermediul limbajului şi să adopte măsuri pozitive pentru a asigura accesul efectiv la justiţie al tuturor migranţilor, indiferent dacă au sau nu statutul de rezident

– să monitorizeze punerea în aplicare a Sistemului European Comun de Azil şi să acorde o atenţie deosebită accesului real la procedurile de azil, reformării sistemului Dublin, sistemului de detenţie şi asistenţei juridice efective

– să asigure o protecţie efectivă, transparenţa şi răspunderea pentru încălcările drepturilor fundamentale, în cadrul sistemului de gestionare a frontierelor, şi să adopte măsuri pozitive pentru a evita încălcările drepturilor fundamentale la frontierele europene

– să nu folosească detenţia ca un mecanism de control al migraţiei

Citiţi Manifestul Cetăţenilor aici, p. 95 – 106.

Studii de caz

Orientarea sexuală, motiv pentru protecţia refugiaţilor

Orientarea sexuală, motiv pentru protecţia refugiaţilor

dreptul la viața de familie

dreptul la viața de familie